Odă (în metru antic)

Mon feu, je ne puis l'éteindre avec toutes

Les eaux de la mer.

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
 

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu, 1883

 

Eminescu, Poèmes posthumes

Suivis de Fragmentarium

Cent ans avant Cioran, les cimes du désespoir.

          En vente à la FNAC

                           

 

Grigore Vieru, "Albina", "L'abeille", traduit du roumain par Michel Wattremez